Mi-e frig. Mai e încălzirea globală încă o chestie?

Sud-estul Europei a avut parte de o primăvară rece anul acesta, cu multă ploaie, vânt și chiar zăpadă. Îmi amintesc de la Sofia, unde participam la o conferință pe tema dezinformării, cum priveam fulgii de zăpadă de-afară, în timpul micului dejun de la hotel. Era deja aprilie, deci mi-am spus „negaționiștii vor avea ceva de comentat”.

Nu m-am înșelat. Mulți s-au aruncat să întrebe, retoric, pe social media, unde este mult-promisa încălzire globală, dacă vremea e mult mai rece decât de obicei. Mesajele de genul acesta au continuat până la începutul verii, în ciuda faptului că, în iunie, temperaturile deja alternau între sub medie și recorduri de căldură. Meme și glume postate online despre cum încălzirea e atât de intensă că am ajuns să înghețăm, au devenit un adevărat trend.

În mod evident, vremea nu e același lucru cu clima. Doar pentru că e frig astăzi într-un loc anume, nu înseamnă că nu există încălzire globală. Pentru a vorbi de încălzire globală, contează mediile globale de temperatură.

În timp ce eu contemplam zăpada din Bulgaria, oamenii din Spania se confruntau cu o secetă extremă, din cauza faptului că „aprilie a fost cea mai secetoasă lună înregistrată și mai multe orașe au înregistrat cele mai ridicate temperaturi pentru aprilie”.

Valurile de căldură au afectat Puerto Rico la începutul lui iunie, apoi Mexic, India, China și sudul SUA. Începutul lunii iulie a adus valuri de căldură în cea mai mare parte a Europei și pare să fie doar începutul.

Glumele despre cum nu avem destulă încălzire globală s-au topit pe măsură ce temperaturile din Europa de Sud-Est au trecut de 35° C.

Negaționismul climatic, însă, e tot acolo. Pe de o parte, pentru că dacă acceptăm că avem o probleme, s-ar impune să facem schimbări – în economie, în industrie sau, mai grav, în modul nostru de viață. Pe de altă parte, negaționismul climatic este o consecință a unor campanii de dezinformare derulate pe termen lung de companiile din industria petrolului și susținătorii politici ai acestora, răspândite de diverși influenceri mai mult sau mai puțin conștienți de realitate.

Știau de la bun început

Un studiu publicat de Benjamin Franta[1] arată că Institutul American al Petrolului (API) dezbătea riscurile schimbărilor climatice încă de la începutul anilor 1980, dar a ales să minimizeze subiectul. API a fost informat în 1979 că utilizarea combustibililor fosili va cauza încălzire globală, care vor avea „consecințe economice majore” până în 2038 și „efecte globale catastrofale” până în 2067. Totuși, API a decis să nu acționeze, pentru că au înțeles și că încălzirea globală va fi abia observabilă înainte de 2005.

Un alt raport, publicat de John Cook et al.[2], arată că cele mai importante companii din industria combustibililor fosili (precum Exxon) au știut din anii 1970 că arderea acestor combustibili produce cantități semnificative de dioxid de carbon (CO2), care produce încălzire globală ce duce la schimbări climatice.

Rapoarte interne ale Exxon din 1977 arată descrierea corectă a problemelor de către conducerea companiei, însă alte rapoarte din anii ’80 arată că au ales să răspundă acestei amenințări documentate prin încercarea de a răspândi îndoială asupra științei din spate, precum și prin utilizarea strategiilor bothsideism și greenwashing pentru a confuza oamenii și presa.

Negaționismul științific standard

În 2007, Mark Hoofnagle[3] a sugerat că cel mai adesea, negaționismul științific folosește aceleași tactici precum apelul la teorii conspiraționale, selectarea datelor / faptelor (cherry-picking), setarea unor așteptări imposibile și erori de raționament. John Cook a dezvoltat ulterior studiul lui Hoofnagle, dezvoltând o taxonomie complexă (FLICC) ce explică tehnicile standard ale negaționismului climatic. Taxonomia FLICC presupune:

· Falși experți (en. fake experts): personalități public care sunt prezentați drept experți deși nu au nicio expertiză în domeniul climatologiei. Unii sunt poate remarcați în alte domenii sau par a fi voci critice cu greutate. Laureatul Nobel Ivar Giaever este deseori amintit drept un expert sceptic cu privire la consensul științific privind schimbările climatice; Giaever a primit însă premiul Nobel pentru contribuția sa la descoperirea efectului de tunel al electronilor în superconductori și nu are niciun fel de expertiză în climatologie.

· Erori de raționament (en. logical fallacies), precum „ad hominem” (atacarea persoanei, nu a argumentului), „panta alunecoasă” (sugestia că orice acțiune minoră acum va duce inevitabil la consecințe majore) sau folosirea unui limbaj ambiguu pentru a induce o concluzie înșelătoare.

· Așteptări imposibile (en. impossible expectations): pretenții nerealiste pentru dovezile ce susțin schimbările climatice. De exemplu, ideea „este frig afară, prin urmare nu există încălzire globală” presupune că încălzirea globală există doar dacă temperaturile cresc tot timpul, peste tot.

· Selecția datelor (en. cherry-picking): alegerea doar a datelor sau faptelor care susțin concluzia dorită și ignorarea setului complet sau contextului. Un exemplu este ideea că nu ar fi existat încălzire globală în perioada 1998-2005. Anul 1998 a fost însă definit în mod particular de fenomenul El Nino – care a cauzat o creștere abruptă (pe termen scurt) a temperaturii. Anii care au urmat au marcat o întoarcere la condiții tipice de vreme (cu temperaturi mai scăzute), ceea ce a dat negaționiștilor șansa să insiste că încălzirea globală s-ar fi oprit.

· Teorii conspiraționale (en. conspiracy theories): afirmații care susțin existența unor grupuri ascunse ce conspiră spre o serie de obiective malefice. De exemplu, unii negaționiști spun că ideea schimbărilor climatice este o minciună folosită de globaliști ca parte a planului lor de a controla lumea.

Politică, polarizare și războaie culturale

Interesele de afaceri își caută în general susținere politică, iar sectorul „energiei murdare” nu este diferit. Transformarea modelului de business pentru corporații mari nu e simplă, iar rezultatele unor astfel de investiții nu au fost încă o motivație suficientă: energia solară și eoliană au probleme de eficiență, hidrocentralele de mici dimensiuni sunt contestate pentru afectează habitatele locale, iar dezvoltarea de hidrocentrale mari și centrale nucleare durează și costă mult.

Tipic, politicile destinate combaterii schimbărilor climate au fost considerate „de stânga”, pentru presupun limitări asupra activității industriale, taxarea emisiilor și alte tipuri de intervenții. Politicienii de dreapta, pe de altă parte, nu au găsit soluții care să fie coerente ideologic, astfel că au ales să nege faptul că problema există și susțin campaniile de dezinformare produse de industrie.

Think-tank-urile conservatoare, grupurile de lobby și diverse organizații ce pretind că sunt institute de cercetare sunt folosite pentru a conecta politica și companiile din industria combustibililor fosili. De exemplu, Heartland Institute a fost fondat în 1984 și susține că scopul său este „să descopere, dezvolte și promoveze soluții bazate pe piața liberă pentru problemele sociale și economice.”. Organizația a răspândit dezinformare despre științele climatice, a atacat oameni de știință și a fost parțial finanțată de Exxon și fundația Koch. Un editorial din revista Nature (2011) a concluzionat că „Institutul Heartland și alte asemenea nu încearcă să construiască o teorie a ceva. Ei și-au stabilit ținta mult mai jos și sunt bucuroși doar să încurce apele”.

Heartland e conectat și cu Institutul European pentru Climă și Energie (EIKE), o asociație (nu un insitut de cercetare) apropiată de AfD – partidul de extremă dreapta din Germania.

Există o mulțime de organizații similare, precum American Enterprise Institute, Competitive Enterprise Institute, Institute for Energy Research sau CLINTEL. Majoritatea sunt mulțumite doar să creeze confuzie, să convingă publicul că știința nu e clară și că pericolul nu este iminent, așa că ar trebuie să așteptăm, să vedem.

Mai recent, polarizarea politică a adus domeniul schimbărilor climatice sub umbrela „războaielor culturale”, alături de alte poziții ideologice precum propaganda anti-LGBT, mișcarea anti-vaccin, restricționarea dreptului la avort, fundamentalism religios și diverse teorii conspiraționale despre cabale globaliste ce vor să decimeze populația. Între narațiunile și mecanismele noi care susțin dezinformarea despre schimbările climatice, putem sublinia:

  • Apelul la teorii conspiraționale generice (ex. Noua ordine mondială) sau referirea la climate change ca o nouă religie.

  • Sublinierea ipocriziei bogaților, care vorbesc de limitarea amprentei de carbon în timp ce folosesc avioane private (uneori în conexiune cu diverse teorii conspiraționale).

  • Afirmația că nu are sens să acționăm împotriva schimbărilor climatice în Occident, înainte să o facă și India și China.

  • Dezinformări referitoare la mașinile electrice și energia din surse regenerabile.

Industria e încă la treabă

Pe măsură ce mai multă informație despre schimbările climatice a devenit disponibilă și consensul a devenit mai puternic (acum este estimat la 99.9%), comunicarea din partea industriei s-a mutat dinspre dezinformare simplă înspre manipulări mai subtile.

Noile tehnici includ „o fixație sistematică pe cererea de energie din partea consumatorilor” pentru a înlocui discuția despre combustibilii fosili furnizați de companii, precum și pe „reprezentarea sistematică a schimbărilor climatice ca un risc mai degrabă decât ca o realitate”.

Companiile au afirmat de asemenea că vor investi în energia din surse regenerabile, considerând că sunt cel mai bine pregătiți să gestioneze proiecte care ajută la reducerea emisiilor. În același timp, companiile plănuiesc să investească miliarde în sute de „proiecte gigantice în domeniul gazului și petrolului, care vor însemna fiecare câteva miliarde de tine de emisii de CO2” și „urmează să cheltuiască 103 milioane USD / zi pentru tot restul deceniului pentru a exploata noi zăcăminte de petrol și gaz care nu pot fi arse dacă vrem să limităm încălzirea globală semnificativ sub 2° C.”

Cum este posibil acest impact al companiilor? Prin magia lobby-ului: peste 600 de lobby-iști din industria combustibililor fosili au participat la summit-ul climatic din 2022, „o creștere cu peste 25% de anul trecut și depășind numeric delegațiile oricărei comunități din cele afectate în primul rând de schimbările climatice.”

Ce poate fi făcut?

Lobby-iștii contează, dar liderii politici țin cont de votanți, așa că trebuie să păstrăm presiunea asupra lor.

Să nu devenim confuzi față de realitatea în care ne aflăm: schimbările climatice reprezintă o problemă reală.

Să nu ne lăsăm intimidați să tăcem: a admite realitatea schimbărilor climatice nu este nici alarmism, nici o nouă religie.

Să nu ne lăsăm distrași: ipocrizia bogaților nu înseamnă că nu există schimbări climatice sau că nu ar trebui să acționăm.

Să nu devenim pasivi: corporațiile nu vor rezolva problema pentru noi.

Să ne familiarizăm cu argumentele obișnuite folosite de „scepticii climatici”, observând că unele dintre argumentele negaționiștilor sunt superficiale și pot fi demontate cu ușurință. Să nu evităm discuțiile pe astfel de subiecte, cu familia sau prietenii. Să scriem pe social media. Uneori e extrem de simplu – ajută chiar și a susține, din nou și din nou, ceea ce este deja evident, de exemplu că vremea nu e același lucru cu clima.


[1] Președinte Fondator al Climate Litigation Lab și Cercetător la Oxford Sustainable Law Programme, Smith School of Enterprise and the Environment, University of Oxford.

[2] John Cook, Center for Climate Change Communication, George Mason University. Geoffrey Supran, Department of the History of Science, Harvard University. Stephan Lewandowsky, School of Psychological Science, University of Bristol, and CSIRO Oceans and Atmosphere, Hobart, Tasmania, Australia. Naomi Oreskes, Department of the History of Science, Harvard University. Edward Maibach, Center for Climate Change Communication, George Mason University.

[3] Chirurg american, cunoscut pentru observațiile sale referitoare la fenomenul negaționismului științific.